Bani de la stat pentru romanii care isi monteaza centrale sau panouri solare. Afla care sunt conditiile!

În acest an, Administrația Fondului pentru Mediu va derula Programul „Casa Verde” privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, pentru care s-au alocat 44 milioane lei pentru finanţarea contractelor în vigoare şi 95 milioane lei pentru contracte noi şi se estimează că aproximativ 15.000 de persoane fizice vor beneficia de finanţare, a declarat în cadrul unui interviu acordat Agerpres István Jakab, președintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Bani de la stat pentru romanii care isi monteaza centrale sau panouri solare. Afla care sunt conditiile!

În acest moment, Ghidul de finanţare a programului „Casa verde” este în curs de elaborare. Se stabilesc criteriile de eligibilitate, potenţialii beneficiari, modalitatea de implementare a acestuia, ţinând cont de necesităţile actuale. Președintele AFM a spus că un obiectiv este o mai bună fluidizare şi uşurare a procesului de finanţare.

publicitate

„Astfel, în vederea deschiderii unei noi sesiuni pentru această categorie de program au fost alocate fonduri de peste 90 milioane lei, fonduri de care vor beneficia aproximativ 15.000 de persoane fizice”, arpeciază președintele AFM.

Acesta a menționat că modalităţile de finanţare şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii se vor regăsi în propunerea de ghid cu care vom veni în perioada imediat următoare, ghid care va fi supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului.

Proiectul ghidului va fi făcut public până la sfârşitul lunii mai, apreciază președintele AFM, scrie realitatea.net.

În paralel se va derula și proiectul „Casa Verde plus”, care implică finanţarea atât a caselor cât și a blocurilor de apartamente.

Programul se aresează persoanelor fizice, care primesc sume nerambursabile de până la 6.000 lei, dacă își instalează panouri solare sau centrale pe peleți, și de maximum 8.000 de lei pentru pompe de caldura.

Pentru a beneficia de finanțare, solicitantii au obligația ca în termen de 60 de zile de la obținerea aprobării să semneze contractual. În termen de un an trebuie să instaleze sistemele, pe cheltuiala proprie. Ulterior, după ce lucrările sunt finalizate, vor solicita Agenției Fondului de Mediu decontarea cheltuielilor eligibile.

loading...
loading...
Citeste despre: , , , , , , , ,